Doar pentru cei care au ceva de spus!

I’m such a daddy’s girl. And a momma’s girl too. I’m home and loving it.

Sunt ocupată toată ziua să nu fac nimic şi să fiu răsfăţată. Să mi se satisfacă toaaate poftele culinare. Să primesc cadouri drăguţe (parfumul *acela* şi eşarfe şi trenci şi vreo trei tone de ciocolată şi multe multe altele). Să dorm în patul meu, singură în cameră. Să downloadez (legal) chestii cu 1MB/s. Să mă penseze Anca (mâine! YAY! I cannot wait to see her, especially since she’s expecting a little baby come February or so). Să lenevesc cu pisoiul lângă mine (I totally missed the little bugger). Să ascult muzică fără căşti, ba chiar (ce dezmăţ!) la boxe date la maxim. Să merg la cumpărături şi să nu-mi fac griji de cât costă aia şi cât costă ailaltă şi oare dacă mi-o iau îmi ajung banii până la sfârşitul săptămânii fără să mor de foame?

În rest, urmăresc cu mare interes campaniile electorale ale diverselor partide, parte din necesitate (as in homework), parte din distracţie. Apropo, de ce toţi candidaţii de care ştiu eu îşi fac campanie de parcă ar candida la postul de primar? I find so inherently funny and so inherently stupid and so inherently sad at the same time. Apropo de asta, I have a dilemma, postul de city-manager există în mai multe primării din ţară sau este exclusiv apanajul Primăriei Piatra Neamţ (şi parcă şi a Clujului..sau acolo rămăsese în stadiul de proiect?)? Chiar sunt curioasă.

Şi dacă tot veni vorba de domeniul pe care cu drag şi spor îl studiez timp de şase cursuri pe săptămână, vă las cu un articolaş absolut GENIAL, by the incomparable Andy Borowitz who is an absolutely amazing blogger:

Obama’s Use of Complete Sentences Stirs Controversy
Stunning Break with Last Eight Years

In the first two weeks since the election, President-elect Barack Obama has broken with a tradition established over the past eight years through his controversial use of complete sentences, political observers say.

Millions of Americans who watched Mr. Obama’s appearance on CBS’ “Sixty Minutes” on Sunday witnessed the president-elect’s unorthodox verbal tic, which had Mr. Obama employing grammatically correct sentences virtually every time he opened his mouth.

But Mr. Obama’s decision to use complete sentences in his public pronouncements carries with it certain risks, since after the last eight years many Americans may find his odd speaking style jarring.

According to presidential historian Davis Logsdon of the University of Minnesota, some Americans might find it “alienating” to have a President who speaks English as if it were his first language.

“Every time Obama opens his mouth, his subjects and verbs are in agreement,” says Mr. Logsdon. “If he keeps it up, he is running the risk of sounding like an elitist.”

The historian said that if Mr. Obama insists on using complete sentences in his speeches, the public may find itself saying, “Okay, subject, predicate, subject predicate - we get it, stop showing off.”

The President-elect’s stubborn insistence on using complete sentences has already attracted a rebuke from one of his harshest critics, Gov. Sarah Palin of Alaska.

“Talking with complete sentences there and also too talking in a way that ordinary Americans like Joe the Plumber and Tito the Builder can’t really do there, I think needing to do that isn’t tapping into what Americans are needing also,” she said.

O poză face cât o mie de cuvinte,nu? Parcă aşa ţineam eu minte.

Aşa că pentru un lung-scurt rezumat a ce-am mai făcut eu (fără detalii prea siropoase şi exceptând unele evenimente care merită mai mult de două rânduri, deci mai mult din timpul meu care deocamdată nu e..) aruncaţi un ochi aici.

PS: Din motive obiective şi prezenţa unei alte Silviane în grupă , am devenit oficial Syl.

Daca si tu te enervezi cand te gasesti blocat de altii pe scarile rulante, semneaza petitia si vino alaturi de noi sambata 22 noiembrie la Unirii 2 (iesire Hanul lui Manuc), sa le aratam BOILOR cum se circula corect pe scarile rulante.

o campanie metroul greu

Da, am devenit om al sistemului, m-am angajat. Nu stiu exact cum o sa le trag pe toate dupa mine, dar incerc. Timp pe drum, amabilitate, ordine in program si pe birou, disponibilitate maxima si dorinta de promovare pentru a capata un bonus amarat de 15 %.

Cum sa fac eu asta? Eu? Amabila? Ordonata? Birou? Eu nici macar nu am birou! But look on the bright side: juma’ de norma, salariu fix [cu posibilitate de marire], training platit, oameni tineri si plini de idei in materie de nenorociri, my own cubicle, my own phone, my own computer, my very place to hate every day! Aceste lucruri ar trebui sa ma faca sa nu cobesc.

Daca sistemul ma vrea, eu de ce sa-l supar asa, din prima? [mad laugh] O sa-i para rau ca m-a luat de unde m-a gasit. Nu a stiu ca net-ul nu e de incredere. Trist.

În toată massmedia se vorbeşte de criza economică actuală. Observ cum apar diferite reacţii ale populaţiei:

L3ST povesteşte cum românii se apucă de cumpărături en-gros, în ideea că vor fi scumpiri.

Primesc zilnic mass-uri care mă îndeamnă să cumpăr numai produse româneşti, în ideea că astfel voi ajuta economia internă.

În cel mai bun caz, aceste acţiuni pot ameliora efectul crizei, nu cauza ei. Vedeţi serialul Marea Criză Financiară 2008 ca să înţelegeţi de unde a pornit totul.

Am vrut duminica sa mergem la REAL. Ajungem in parcare, era full. Da, din parcarea aia mare de la complexul Real-Baumax-Mall mai erau doar cateva locuri libere de parcare. Intram inauntru, casele pline. Si nu cu oameni care aveau 2-3 produse, ci cu oameni cu cosuri pline. Se pare ca faceau provizii pentru 2012. Cum mirosea a coada de vreo 30-45 de minute, am lasat-o balta si am mers la Metro.
Am auzit recent ca se scumpesc iar uleiul, zaharul, ouale, samd. Sa presupunem ca e asa. Cresc cu 0.2-0.5 RON. De scumpit se scumpesc, nu pot comenta. Dar nu cred ca pot da asa mare gaura in buget incat sa facem provizii pentru cateva luni. Si chiar daca am “castiga” 0.5 RON la fiecare sticla de ulei, cate putem cumpara deodata inainte sa ne aflam in suprasaturatie? Ce rost are sa tinem banii blocati in 20 de litri de ulei cand noi avem nevoie de 1? Nu putem zice ca exista un castig de 10 RON la cele 20 de sticle, ci vreo 120 RON blocati in ulei, bani cu care am putea face altceva.
N-o sa inteleg niciodata mentalitatea asta, ma depaseste.

• September 10, 2008 — Sfarsitul explicatiilor cretine (4)
• August 26, 2008 — In Romania se rezolva toate problemele (6)
• July 25, 2008 — Despre apa “potabila” (10)

Copyright 2008 L3st.com

Criza economica? Romanii tot premium-shopperi

Mâine mă duc acasă! Profit de faptul că vine tata din Singapore şi mă lipesc şi eu de el (şi sper să-mi plătească şi biletul, că noi încă n-am primit nici măcar carnetele de student deci reducere nema).. mă duc să chill până luni seara, că ultimele două săptămâni au fost absolut groaznice. Am tot stat cu nervii în pioneze şi m-a enervat tot ce mişcă în jurul meu, deci luaţi posturile anterioare with a grain of salt, că lucrurile nu sunt chiar atât de tragice cum par. Deci, plec acasă. Patru zile de relaxare în patul meu, în pijamale, cu menţiunea că nu prea am poftă de ieşit din casă. Poate doar dacă mă roagă Oana frumos.. Oricum plec cu un singur schimb de haine la mine, deci va fi mişto. Încă încerc să mă hotărăsc dacă să mă îmbrac în fustă sau în pantaloni..hm, poate totuşi îmi iau şi o pereche de blugi la mine, just in case. Dacă încap în rucsacul de laptop, că I’m travelling extremely light (something really new for me, you have to understand. Sper doar că mai am şosete pe acasă (şi dacă nu.. cu atât mai bine, I’ll buy a few pairs).

În rest sunt bine, sănătoasă, azi am reuşit nişte mici performanţe.. plus prima notă la primul parţial din viaţa mea. 8 . Da, sunt dezamăgită, că am scris totuşi destul de mult, dar fie. Parţialul important e abia mâine şi e o groaaaază de învăţat, şi de când m-am hotărât că plec acasă nu îmi mai stă capul la aşa ceva, vă daţi seama. Cred, totuşi, că o să fac o treabă inteligentă şi o să pull an all-nighter cramming session.. cafea este, chestii de făcut sunt, pot sta la bucătărie şi nu deranjez pe nimeni.. I think it’s a plan. Cred că mă duc să mai dorm vreo oră şi apoi I’ll be back in business. YAY ME!

Pretextul pentru care a fost interzis îl găsiţi aici. (via)

Mi-e sete sa citesc. De maine incepe Gaudeamus. Dupa Kilipirimul de saptamana trecuta, la care nu am gasit nimic, astept cu mare nerabdare Gaudeamus-ul. De cateva saptamanii enervez lumea prin casa pentru ca am inceput sa numar zilele.

Mi-am facut o lista de carti,sper sa imi faca si altele cu ochiu’ pe la lansarile de carti si nu numai, bani sa am sa le cumpar.

Abia astept sa vin cu punguta acasa si sa le privesc pe toate si sa nu stiu cu care sa incep.

Noapte buna! Ne vedem acolo.

Crossroads rocks.

Stejar rocks (mai ales dupa o luuuunga perioada de abstinenţă).

Dorin & Sabin rock.

Karma rocks (de fapt technically, Karma folks).

Şi Metrorex sucks, pentru că ultimul metrou circulă preaaaaaa devreme.

Also, as of today I am cooking şi avem interfon (din nou şi în final) la cămin.

Şi mâine am parţial and I haven’t learned a thing. Da’ nu contează, I’ll just wear a pretty skirt and be OK

-habar nu am cand a trecut timpul..

-e timpul sa cobori la statia urmatoare, parca imi sopteste cineva

-parca fiecare zi e ecoul celei de dinainte

-taci tu!

-mai tii minte ca inainte stiam cand se fac visinii din curtea bunicii si mai ales merele din spatele blocului, dar cele verzi si cat mai acre

-acum te intereseaza sa nu pierzi metroul de la victoriei, sa fugi repede repede cum iesi din el si sa urci pe scarile rulante

-numai oameni fara ochi

- ..care nu stiu sa zambeasca

-tu il auzi cum trece?..si trecem si noi odata cu el

-cine?

-timpul.da’ ce vorbeam singura, n’auzi?

-ba da aud.vorbeai singura

O dată în viaţa mea am încercat şi eu să gândesc pozitiv. Şi e bine. E frumos.

Let’s face it. Am ajuns să dorm ~3 ore pe noapte, din varii motive, iar în curând corpul meu o să cedeze.

Dar, am tramvai. Da, tramvai. Ador tramvaiele. Acum trec 15, 19, 23 şi 27, iar 34 e în probe. 27 e preferatul meu. De fapt, orice tramvai e drăguţ. Mai ales când e aproape gol, şi poţi să stai pe scaun, iar tramvaiul se scutură din toate încheieturile.

Am părul inchis la culoare. Bine, parţial. Dar îmi place. E mov închis, închis închis.

Şi dacă mai bag câteva paracetamoale poate îmi trece şi durerea de cap.

Chestia asta se repetă la infinit în capul meu. Păcat că nu pot să fluier.

Mi-ar placea să pot să întind timpul. Vreau mai mult timp. Şi îl vreau înapoi şi pe cel pierdut. Şi pe 29 parcă vin Finntroll, iar eu pe 28 plec la workshop, în cu totul altă bucată de ţară. Ceea ce este absolut minunat. Absolut.

Şi mi-ar plăcea să nu mai găsesc pietre în pungile de pufarin. Mereu găsesc, încă de când eram mică.

Adevărul e că tot la chestiile negative mă gândesc mai mult. Dar, pentru un moment, totul a fost bine. Şi încă e bine. Sunt multe părţi urâte, dar, cu totul, e bine. Trebuie doar să nu mai focalizez pe detalii.

Conferintele se tin in cladirile ASE-ului.

psss. pssssssss. Mi-a spus o pasarica cum ca va fi foarte tare! Pasarica-i de incredere asa ca va astept luni, marti si miercuri acolo!

Dilemă de cetăţean cu simţul răspunderii civice în contextul apropierii alegerilor parlamentare.
Ok, stai să reluăm asta.

Ştiţi că or să fie alegeri parlamentare pe 30 noiembrie, nu? Dar Parlamentul, ştiţi ce e? Ştiţi că alegerile astea se vor desfăşura, în premieră, în sistem uninominal?
Cu cât îmi pun aceste întrebări (retorice, desigur, cititorii mei sunt mai deştepţi decât ai lor, I only want to make a point) şi altele asemenea lor cu atât îmi dau seama că în România sunt mulţi, enorm de mulţi, inacceptabil de mulţi oameni care habar nu au să răspundă la nici una dintre ele. Care nu au nici cea mai mică idee pe ce lume se află din punct de vedere politic şi pe care, şi ăsta-i de fapt lucrul grav, nici nu-i interesează prea tare toată situaţia.
Ne distrăm cu o estimare? În România sunt circa 18,200,000 de cetăţeni cu drept de vot. Emil Boc estima recent o prezenţă la vot de maxim 35%, şi înclin să-i dau dreptate. Asta înseamnă că doar vreo 6,400,000 îşi vor exprima pe 30 noiembrie opţiunile prin vot, şi asta dacă suntem optimişti. Din toţi ăştia, câţi credeţi că ştiu cu adevărat ce votează? Câţi credeţi că au o opţiune solidă, mai mult sau mai puţin argumentată, imună la propagandele electorale de doi lei? Eu zic că mai puţin de jumătate. Poate chiar mai puţin de un sfert. Să zicem un sfert, de dragul simplităţii. Electoratul de fapt îl constituie ceilalţi 75%, cei care votează la grămadă, îmboldiţi de nişte kile de zahăr şi de făină primite de la UE ca ajutoare dar distribuite de PSD în numele propriu. Viitorul ţării, aşadar, este decis de vreo 4 milioane şi jumătate de oameni care habar n-au pe ce lume sunt. Cam sumbră imagine, nu-i aşa?

Pe de altă parte, chestia asta cu absenteismul, dacă o analizăm puţin, ne duce la o situaţie tare ciudată. Practic eu, cetăţean care îmi exercit dreptul la vot, răspund şi pentru alţi 2, 3 oameni care din diverse motive nu şi-au mişcat fundurile către secţiile de votare. Prin neprezentarea altora răspunderea de pe umerii mei atârnă mai greu, fără ca eu să pot să fac ceva în privinţa asta. Eu, aşadar, cetăţean responsabil, trebuie să fiu de două ori mai atent pe ce moacă pun ştampila aia.
Abuz de limbaj, desigur, ştampila se va pune în chenarul cu numele candidatului. Dacă era vorba de “ştampilat” moace altfel am fi discutat…

Noul sistem, poreclit “uninominal” dar fiind, în esenţă, o mare corcitură, vine la rândul lui cu o serie de inovaţii tare drăguţe. Vom avea în premieră, aşadar, un parlament de moace în locul unui parlament de sigle de partid. Astfel se doreşte, subtil, dezminţirea zvonurilor conform cărora Parlamentul ar fi de fapt format din trei-sute-douăzeci-şi-doi de macaci ce molfăie banane stând în scaune mai drepte decât ei. Unii ar putea, desigur, să susţină că totul depinde în cele din urmă de cât de largă e definiţia cuvântului “macac”. Alţii vor zice, nu fără dreptate, că ar fi preferat să voteze trei trandafiri - astfel ar fi putut măcar să spere că votul lor va trimite în Parlament un macac şi nu un personaj precum acesta.
Iar acum, că tot veni vorba.

Dacă mai ţineţi minte, acu ceva mai mult de un an monsieur Nicolae Mischie primea sentinţa judecătorească ce îl condamna la 4 ani de închisoare. Motivul? A făcut prostii, a supărat pe cineva şi-a fost săpat. Fireşte că a fost o “condamnare politică”, aşa cum fervent susţinea inculpatul în acea perioadă, dacă era condamnare pe bune ar fi luat 15 ani pe puţin. În fine, nu ăsta-i baiul.
Frate dar cât tupeu să ai (aş fi zis “coaie”, s-ar fi potrivit, dar aşa nu-mi placeee…), deci revin, câtă nesimţire să ai în tine ca să candidezi pentru un loc în Parlament după ce o ţară întreagă ţi-a urmărit periplul prin tribunale şi a răsuflat oarecum uşurată când a auzit că ai fost condamnat?
Fenomenal.

În orice caz, lumea trebuie să iasă la vot. Aţi auzit? Mergeţi şi votaţi! Chiar dacă o faceţi judecând numai după moaca pe care-o are candidatul - de multe ori e un element edificator şi oricum, este un mare pas înainte faţă de ultimile alegeri unde nici măcar luxul ăsta nu l-am avut. Şi nu care cumva să cădeţi în capcana aia cu “votul alb de protest” - este cea mai mare măgărie posibilă. Dacă s-ar fi vrut pe bune contorizarea protestelor, ar fi apărut pe buletin un alt chenar intitulat “Sunt nemulţumit de opţiunile pe care le am la dispoziţie” sau “Ia mai dă-vă dreacu’ de gherţoi” în care să ştampilezi. Un buletin în alb, în schimb, este tot ce-aşteaptă băieţii veseli de la numărătoarea de voturi. Precis le vor număra cu ştampiluţa la ei.
Şi… dacă totuşi nu ştiţi încă ce-i aia Parlamentul şi ce face el, nu-i prea târziu să aflaţi. Până una-alta, e vorba de viaţa noastră în următorii 4 ani.

Next time, povestioare electorale de la mine din colegiu şi de-aiurea.
Până atunci am să inaugurez în stânga o secţiune de promovare electorală. Doar pentru a-mi arăta sprijinul pentru nişte oameni în care cred şi care consider că merită promovaţi.

Pai asa e. Aseara, cand veneam de la teatru, am desfasurat un intreg text de scris. Pana am ajuns la camin, nein. Nu am tinut minte nimic. Nici de dimineata nu mi-am amintit. Niciodata nu imi amintesc. Intr-o vreme ma gandeam sa-mi iau un reportofon, dar am renuntat la idee, am inceput sa ma inregistrez cu photo-scula. Asa au iesit mai multe filmulete, unul mai amuzant decat celalalt. Chiar acum ceva vreme am gasit un cantecel inregistrat in timp ce eram in sala de asteptare a cabinetului mamei mele.

Cantecelul incepea asa:

Nu vreau sa-mi spui prostii, eu stiu ce m-asteapta,

Mana ta perversa si-o erectie-nceata!

Imi place sa-mi amintesc ce minte bolnava aveam inca din cele mai vechi timpuri.

..pentru că “I wish” cere “I were” după el.. sau m-am prostit eu în ultima vreme. Ceea ce nu e exclus, dar nici nu cred că e cazul. Şi acum, ora întrebărilor retorice.

De ce nu poţi să îţi traduci singur proiectul din română în franceză, având în vedere că totuşi toate cursurile de la facultate îţi sunt predate în limba sus-numită?

De ce trebuie să pui întrebări stupide la fiecare zece minute, deşi persoana pe care O STRESEZI, apropo, (namely me) pare cât se poate de concentrată la ceea ce face (şi are şi căştile în urechi)?

De ce te simţi obligat să comunici cu oamenii din jurul tău prin urlete şi să ai manele full-blast la o oră la care totuşi alţii s-ar putea să doarmă? De fapt, dacă tot asculţi manele, de ce dracu’ mai exişti?

De ce eşti atât de nesimţit încât să iei cana altcuiva şi să o laşi lying around murdară după ce ai folosit-o?

De ce nu te-au învăţat părinţii acasă că, dacă mai locuieşti cu nişte oameni, este posibil ca respectivii să n-aibă chef să trăiască în jegul pe care îl împrăştii tu? And by the by, de ce nu ştii până acum că fructele şi legumele care NU sunt băgate în frigider or să se strice eventually? Şi că fructele şi legumele stricate tind să adune pe lângă ele musculiţe şi gândaci?

Şi, în final, de ce am eu două parţiale săptămâna asta, plus teme şi alte ghiduşii, şi chef zero de învăţat? Ei?

(Note: întrebările de mai sus nu sunt adresate unei singure persoane. Asta din păcate. Că dacă o persoană făcea toate chestiile de mai sus, probabil ar fi fost linşată până acum.)